Cazuri incheiate cu succes

Vezi toate
best deal recuperare

ZIUA face lumina in executarile de case

SURSA: ZIUA

Articolul "Distrusi de banci", publicat in numarul de ieri al cotidianului ZIUA, a trezit foar­te multe reactii din partea cititorilor. Majoritatea acesto­ra s-au declarat impotriva secretomaniei bancilor care executa garantiile imobiliare, in cadrul unor licitatii de ca­re nu au cunostinta decat samsarii de case si interpusii unor executori sau functio­nari bancari. Cititorii s-au declarat de acord cu instituirea obligativitatii publicarii intr-un singur loc, cu acces public, a tuturor anunturilor de licitatie de executare a bunurilor imobile. Pe forumul ZIUA, cititorul care foloseste pseudonimul "knowbothsystems", i-a transmis o provocare senatorului Iulian Urban (foto). Acesta declarase ca numai obligarea, prin lege, a executorilor, sa publice toate anunturile in acelasi loc public (de exemplu, o pagina de Internet) ar putea duce la oprirea abuzuri­lor. "Si ce mai asteapta senatorul Urban? Sa propuna legea in Parlament urgent!", a postat "knowbothsystems".
ZIUA i-a transmis senatorului provocarea, acesta declarandu-ne ca va promova, in regim de urgenta, un amendament la Codul de Procedura Civila. "Voi propune ca, in dispozitiile Codului, sa se instituie obligatia ca aceste anunturi sa se publice pe o pagina de Internet. Separat, voi face, pana maine (n.r.-astazi) o interpelare catre Ministerul Justitiei, in care sa le cer ca, in coroborare cu dispozitiile noului Cod de Procedura Civila, in regim de urgenta sa initieze un ordin al ministrului sau ce alt tip de act normativ vor consi­dera necesar, prin care, impreuna cu Uniunea Nationala a Execu­torilor Judecatoresti din Romania, sa stabileasca termene si surse de finantare pentru crearea unei pagini de Internet in care executorii sa fie obligati sa publice toate anunturile de licitatie pentru bunurile mobile si imobile executate silit. Interpelarea o voi comunica si catre presa", a afirmat senatorul. Pagina respectiva ar trebui administrata de Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, impreuna cu Ministerul Justitiei, iar obligatia publicarii anunturilor aici ar urma sa intre astfel in vigoare de la 1 ianuarie 2010, odata cu dispozitiile noului Cod de Procedura Civila. La randul sau, Marius Crafcenco, presedintele Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti s-a declarat dispus sa sustina acest demers. "Sigur ca vom sustine aceasta initiativa! Tot ce a aparut astazi (n.r.-ieri) in ZIUA, asta este, sunt realitati! O astfel de initiativa este cat se poate de utila. Cu cat vom avea o publicitate mai largita cu atat avem sansa sa vindem la un pret mai bun si sa acceleram recuperarea creantei", ne-a declarat Crafcenco.
Consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Adrian Vasilescu, ne-a declarat ca BNR nu are prerogative pentru a se implica in asigurarea transparentei licitatiilor de vanzare a bunurilor imobile executate silit. "Nu este treaba BNR. In privinta aceasta (n.r. - executarea garantiilor) bancile nu au un regim special. Singura reglementare speciala este ca au executori proprii, angajati ai bancii (n.r.-care urmeaza sa dispara, potrivit prevederilor noului Cod de procedura civila). In rest, este vorba de regimul special pe Codul Civil si pe legea insolventei. BNR nu se poate implica in niciun fel, nu are prerogative", ne-a declarat consilierul lui Mugur Isarescu.