best deal recuperare

Compensatia legala a Datoriilor reciproce

Toti cei care sunt chemati in judecata de catre un creditor de la care la randul lor au de incasat sume de bani, pot sa ceara instantei de judecata sa ceara ca prin hotararea judecatoreasca care se va pronunta sa constate faptul ca a operat compensarea legala a datoriilor reciproce.

In aceste sens va invit sa parcurgeti si decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia Comerciala 4797 din 2005

Potrivit art.1144 C.civ., compensatia se opereaza de drept, In puterea legii si chiar cand debitorii n-ar sti nimic despre aceasta, cele doua datorii se sting reciproc In momentul cand ele se gasesc existand deodata si pana la concurenta cotitatilor lor respective, iar potrivit art.1145 compensatia are loc cu certitudine Intre doua datorii care deopotriva au ca obiect o suma de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile si care deopotriva sunt lichide si exigibile.

In aceste conditii existenta unui angajament de plata neonorat nu poate fi valorizata ca o plata valabila facuta de un creditor si acceptata de catre celalalt pentru invalidarea interventiei compensatiei legale.

(Sectia comerciala, decizia nr.4797 din 14 octombrie 2005)

Prin sentinta civila nr.111 din 17 februarie 2004 pronuntata de Tribunalul Covasna a fost admisa In parte actiunea reclamantei SC R. C. SRL Gheorghieni prin lichidator judiciar In contradictoriu cu parata SC D. SRL, In sensul ca a obligat parata sa plateasca contravaloarea facturilor neachitate si penalitati de Intarziere. De asemenea a fost respins capatul de cerere privind reactualizarea debitului.

Pentru a hotara astfel, instanta de fond a retinut ca prin facturile fiscale din decembrie 2000 acceptate de parata, reclamanta a livrat acesteia produse alimentare si tigari, cu mentiunea platii la data de 7 decembrie 2000 si a calcularii unor penalitati de Intarziere In suma de 4 % pe zi, In caz de neplata. Conform angajamentului luat de reclamanta la 31 iulie 2000, aceasta s-a obligat sa plateasca contravaloarea facturilor emise de parata pana la 12 septembrie 2000, urmand ca diferenta sa se compenseze In marfa. In ceea ce priveste compensarea conventionala invocata de parata prin Intampinare, nu a putut fi retinuta, deoarece Intre parti nu a existat un acord de stingere a datoriilor reciproce ci numai un angajament de plata din partea reclamantei pentru datorie .

Ca urmare a neIndeplinirii obligatiei contractuale, de catre parata, reclamanta a stabilit Intinderea prejudiciului suferit prin aplicarea unor penalitati debitului restant pentru fiecare zi In Intarziere a executarii obligatiei, In cuantumul de 4 % stabilit de parti astfel ca partile au determinat anticipat si echivalentul prejudiciului suferit de creditoare ca urmare a neexecutarii obligatiei Incat reactualizarea debitului nu se mai justifica.

Curtea de Apel Brasov, Sectia comerciala si de contencios administrativ, prin decizia nr.194/AP/ din 15 septembrie 2004, a admis apelul declarat de parata Impotriva sentintei civile nr.111 din 17 februarie 2004 pronuntata de Tribunalul Covansa, pe care a schimbat-o In tot, In sensul ca a constatat ca a operat compensatia legala Intre reclamanta prin lichidator judiciar si parata, asa ca actiunea a fost respinsa.

Instanta de apel a retinut ca Intre parti au existat datorii reciproce, fapt ce a condus instanta de fond la analiza interventiei compensatiei legale pentru stingerea acestor debite. Desi s-a retinut Indeplinirea conditiilor generale ale art.1144 C.civ. referitoare la reciprocitatea obligatiilor, la caracterul cert, lichid si exigibil al creantelor reciproce, instanta de fond a constatat neIndeplinirea unei alte conditii legale si anume acceptarea de catre unul dintre creditori a platii, facute de catre celalalt, caz In care renaste creanta celui ce a platit.

Constatarea instantei de fond nu corespunde probelor cauzei, fiind Inlaturata, deoarece angajamentul luat de reclamanta la 31 iulie 2000, care s-a presupus ca a fost onorat, In realitate nu a fost executat, Intrucat biletele la ordin si cecul emise de reclamanta au fost refuzate la plata din lipsa de dispon

Impotriva deciziei nr.194/AP/ din 15 septembrie 2004 pronuntata de Curtea de Apel Brasov, Sectia comerciala si contencios administrativ reclamanta a declarat recurs , criticand aceasta hotarare judecatoreasca pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectele ca nu opereaza posibilitatea legala a compensarii debitelor reciproce, si nu exista ordinul de compensare, cu regim special, care constituie singurul document justificativ In contabilitatea societatilor, toate acestea cu raportare la procedura instituita de Legea nr.64/1995, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozitiile art.304 pct.8 si 9 C. proc. civ.

Inalta Curte, analizand actele si lucrarile dosarului, In raport cu criticile formulate In cererea de recurs, a constatat ca acestea sunt neIntemeiate, pentru urmatoarele considerente

Printr-o corecta si integrala apreciere a probelor, instanta de apel a stabilit adevaratele raporturi juridice dintre parti, Intinderea drepturilor si obligatiilor asumate In cadrul relatiilor comerciale fundamentate pe facturile fiscale din 6 decembrie 2000, acceptate de catre parata, reclamanta livrand acesteia produse cu mentiunea platii la data de 7 decembrie 2000 si a calcularii unor penalitati de Intarziere.

In faza procesuala a fondului si a apelului, parata s-a aparat In mod constant, ca au existat datorii reciproce, certe lichide si exigibile, care fac ca ele sa se stinga reciproc, iar data de 7 decembrie 2000, cand a operat compensarea, este anterioara lunii septembrie 2001, data deschiderii procedurii de faliment a reclamantei. A fost data o eficienta juridica maxima dispozitiilor cuprinse In art.1144 si 1145 C. civ., conform carora compensatia opereaza de drept, In puterea legii chiar si cand debitorii n-ar sti nimic despre aceasta, cele doua datorii se sting reciproc In momentul cand ele se gasesc existand deodata si pana la concurenta cotitatilor lor respective. Compensatia a avut loc cu certitudine Intre doua datorii care deopotriva au ca obiect o suma de bani si care deopotriva sunt lichide si exigibile.

Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com